FAQ
Întrebări frecvente
94 de răspunsuri despre licență, prețuri, instalare, funcții și suport. Caută sau alege o categorie.
Despre platformă
Ce este platforma catcrm. și ce face?
catcrm. este o platformă CRM pentru firme, care reunește într-un singur loc clienții, lead-urile, ofertele, facturile, comenzile, suportul, campaniile, automatizările și echipa. O instalezi pe serverul firmei tale și plătești licența o singură dată.
Pentru ce fel de firme este potrivit?
Pentru firmele care vând produse sau servicii și vor să țină vânzările, ofertarea, facturarea și relația cu clienții într-un singur loc — de la echipe mici la organizații cu peste 50 de utilizatori. Este alegerea potrivită mai ales dacă vrei ca datele clienților să rămână pe serverul firmei.
Prin ce diferă de un CRM cu abonament?
Datele stau pe serverul tău, nu la furnizor. Licența se plătește o singură dată, iar utilizatorii din pachet sunt incluși în ea. Mentenanța lunară îți aduce actualizări și suport, iar dacă o oprești, aplicația și datele merg mai departe — la un CRM cu abonament, de obicei se oprește accesul.
Ce primesc concret când cumpăr?
Licența perpetuă pentru pachetul ales, instalarea pe serverul tău cu ajutorul nostru, instruirea inițială la distanță (catcrm. START 1 sesiune, catcrm. BUSINESS 2 sesiuni, catcrm. BUSINESS+ 3 sesiuni, catcrm. ENTERPRISE în funcție de proiect), prima lună de mentenanță (actualizări, securitate, suport) și aplicația pentru Windows, gratuită.
Este adaptat firmelor din România?
Da. Datele firmelor se preiau după CUI, ofertele merg în lei sau în valută la cursul BNR, facturile se pot emite prin SmartBill, Oblio sau FGO, iar plățile online prin NETOPIA, EuPlătesc sau PayU. Interfața este în română și engleză.
Ce module are?
Nucleul CRM este inclus în orice pachet: clienți, parteneri, lead-uri, oferte, facturi, comenzi, activități, calendar, sarcini, documente, produse, utilizatori și roluri. Modulele suplimentare — Import / Export Date, Ajutor Clienți (Helpdesk), Rapoarte, Automatizări & Workflow, Sincronizare Comenzi Online, Campanii Email, HR Center, Portal Public & Widget Suport — sunt incluse în pachete sau se activează individual, o singură dată.
De ce self-hosted? Care este avantajul?
Controlul. Datele clienților stau pe serverul firmei, tu decizi cine are acces și cum se fac copiile de siguranță, iar platforma nu depinde de un abonament activ. Pentru multe firme este și o cerință de confidențialitate sau de conformitate.
Demo și ofertă
Pot încerca catcrm. înainte să cumpăr?
Da. Solicită acces la demo-ul interactiv: după aprobare, primești pe email un link de acces. Demo-ul folosește date fictive și îți arată cum lucrezi în catcrm., fără să includă toate funcțiile aplicației.
Ce pot vedea în demo?
Cum arată și cum se lucrează în platformă: tabloul de bord, clienții, lead-urile, ofertele, facturile și restul meniului, pe date fictive. Îți face o idee clară despre catcrm. înainte să vorbim despre ofertă.
Cum obțin o ofertă?
Completezi formularul de contact cu numărul de utilizatori și modulele care te interesează; vezi pe loc o estimare orientativă, iar noi îți trimitem oferta exactă. Dacă nu știi încă ce pachet ți se potrivește, te ajutăm să alegi.
Ce urmează după ce accept oferta?
Stabilim împreună instalarea: platforma se instalează pe serverul tău, activăm licența și facem instruirea inițială. Din acel moment echipa ta poate lucra, iar datele existente se pot aduce din Excel sau CSV.
Cum aleg pachetul potrivit?
Pornește de la numărul de colegi care vor lucra în platformă și de la modulele de care ai nevoie. Pe pagina de prețuri, calculatorul îți arată pachetul potrivit și alternativa cu utilizatori suplimentari; dacă vrei, îți facem noi recomandarea.
Licență și prețuri
Cât costă platforma?
Pachetele pornesc de la 1.791 EUR + TVA, pentru licența perpetuă plătită o singură dată. La aceasta se adaugă mentenanța lunară (de la 99 EUR + TVA / lună, prima lună inclusă) și, dacă e cazul, utilizatorii suplimentari. Acum: −10% la licența tuturor pachetelor, până pe 31.12.2026.
Ce pachete există?
catcrm. START (10 utilizatori), catcrm. BUSINESS (20 utilizatori), catcrm. BUSINESS+ (35 utilizatori) și catcrm. ENTERPRISE (50+ utilizatori). Pachetele diferă prin numărul de utilizatori incluși, modulele incluse, nivelul de suport și timpul de răspuns.
Ce înseamnă „licență perpetuă”?
Plătești licența o singură dată și o folosești pe termen nelimitat, pe serverul tău. Nu este un abonament: aplicația nu se oprește dacă renunți la mentenanță.
Licența expiră?
Nu. Licența catcrm. este perpetuă: o plătești o singură dată și aplicația rămâne a ta. Mentenanța (actualizări, securitate, corecturi, suport) e un serviciu separat, lunar, cu prima lună inclusă.
Există costuri ascunse?
Nu. Plătești licența (o dată), mentenanța lunară și, doar dacă e cazul, utilizatorii suplimentari și modulele activate separat. Găzduirea serverului rămâne la furnizorul tău, iar personalizările se stabilesc separat, prin ofertă — numai dacă le ceri.
În ce monedă sunt prețurile?
Prețurile sunt exprimate în euro și sunt fără TVA: licența pachetelor, mentenanța lunară, utilizatorii suplimentari și activarea modulelor.
Există o reducere de lansare?
Când este activă, reducerea se aplică licenței tuturor pachetelor, pe o perioadă limitată, și apare cu procentul și data de final pe pagina de prețuri. Mentenanța și modulele nu au reducere. Acum: −10% la licența tuturor pachetelor, până pe 31.12.2026.
Pot adăuga utilizatori mai târziu?
Da, oricând: fiecare utilizator peste cei incluși costă 15 EUR + TVA pe lună și se adaugă la mentenanță. Când devine mai avantajos, treci la un pachet superior; datele și configurările rămân neschimbate.
Pot schimba pachetul?
Da. Treci la un pachet superior când ai nevoie de mai mulți utilizatori sau de alte module; plătești doar diferența stabilită prin ofertă.
Modulele individuale sunt abonamente?
Nu. Un modul activat individual se plătește o singură dată și rămâne parte din licența ta perpetuă; actualizările lui sunt acoperite de mentenanța lunară a pachetului.
Pot alege doar modulele de care am nevoie?
Da. Nucleul CRM vine în orice pachet, iar modulele suplimentare sunt incluse în pachetele superioare sau le activezi individual pe pachetul tău, fără să treci la alt pachet.
Contul echipei de suport catcrm. ocupă un loc de utilizator?
Nu. Contul prin care echipa catcrm. face instalarea, actualizările și asistența nu se socotește în utilizatorii pachetului tău.
Ce aduce în plus pachetul ENTERPRISE?
Este gândit pentru organizații cu peste 50 de utilizatori: pe lângă utilizatorii și modulele pachetului, permite module, integrări și configurări personalizate, precum și un SLA stabilit prin contract.
Mentenanță și actualizări
Ce include mentenanța lunară?
Actualizări și versiuni noi, actualizări de securitate, remedieri de erori, compatibilitate cu serverul și browserele și suport conform pachetului. Prima lună este inclusă.
Cum se facturează mentenanța?
Pe luni calendaristice: prima lună e inclusă, apoi factura se emite la începutul fiecărei luni, pentru luna respectivă, cu scadența la sfârșitul ei. Cuprinde mentenanța pachetului și utilizatorii suplimentari; modulele activate separat sunt acoperite de aceeași mentenanță.
Ce se întâmplă dacă o factură de mentenanță rămâne neachitată?
Nu se întrerupe nimic imediat: urmează o lună de grație în care toate serviciile rămân active, iar noi te contactăm ca să găsim împreună o soluție. Abia apoi se suspendă serviciile de mentenanță — actualizările noi, suportul și utilizatorii suplimentari noi. Aplicația, datele, modulele și conturile din pachet funcționează normal.
Pot renunța la mentenanță?
Da. Aplicația, datele, modulele și conturile din pachet funcționează în continuare; nu mai primești actualizări, suport și remedieri, iar utilizatori suplimentari noi nu se mai pot adăuga. O poți relua oricând.
Cum se reiau serviciile după plată?
După înregistrarea plății, reluăm serviciile de mentenanță, iar platforma ta primește noua stare automat, imediat sau, cel târziu, la verificarea zilnică.
Cum se fac actualizările?
Versiunile noi se anunță Administratorului în platformă și se instalează doar cu confirmarea lui. Înainte se face o copie de siguranță, iar dacă ceva nu merge, platforma revine automat la versiunea anterioară.
O actualizare îmi poate afecta datele?
Actualizările schimbă aplicația, nu datele tale: clienții, documentele și setările rămân, iar înainte de instalare se face o copie de siguranță.
Plătesc separat actualizările?
Nu. Versiunile noi, actualizările de securitate și remedierile sunt incluse în mentenanța lunară.
Instalare, găzduire și date
Unde sunt stocate datele?
Pe serverul firmei tale sau pe găzduirea aleasă de tine (self-hosted). Tu controlezi accesul și copiile de siguranță.
De ce am nevoie ca să instalez platforma?
O găzduire web sau un server cu PHP 8.1 ori mai nou, MySQL 8 sau MariaDB 10.4 ori mai nou, HTTPS și sarcini programate (cron). O găzduire cu cPanel este suficientă, iar programul de instalare verifică automat cerințele.
Cine instalează platforma?
Te ajutăm noi. Programul de instalare verifică serverul, creează platforma cu datele firmei tale și poate adăuga date demonstrative, ca echipa să învețe fără riscuri.
Oferiți și găzduire?
Nu. catcrm. rulează pe serverul sau pe găzduirea firmei tale. Îți spunem ce cerințe trebuie să îndeplinească și te ajutăm la instalare.
Pot folosi un domeniu sau un subdomeniu propriu?
Da: pe domeniul firmei, pe un subdomeniu (de exemplu crm.firma.ro) sau într-un subfolder al site-ului.
Îmi pot aduce datele existente?
Da. Importul din Excel sau CSV este inclus în toate pachetele: clienți, contacte, produse și alte liste.
Îmi pot lua datele oricând?
Da. Datele sunt pe serverul tău, iar listele se pot exporta în Excel sau CSV oricând.
Pot muta platforma pe alt server?
Da. Licența se eliberează de pe instalarea veche și se activează pe noul server, fără să o plătești din nou.
Cum se fac copiile de siguranță?
Platforma poate face copii complete ale datelor, inclusiv programate, și face automat o copie înaintea fiecărei actualizări. Îți recomandăm să păstrezi și backup-ul găzduirii, care cuprinde și fișierele încărcate.
Cine are acces la datele mele?
Utilizatorii firmei tale, fiecare în limitele rolului său. Echipa catcrm. are un cont de suport, folosit pentru instalare, actualizări și asistență, iar acțiunile importante rămân în jurnalul de audit.
Mă ajută cu GDPR?
Da. Datele rămân pe serverul firmei tale, care rămâne operatorul lor. Platforma te ajută cu cererile persoanelor vizate — exportul datelor unui client sau partener și anonimizarea la cerere — și păstrează jurnalul modificărilor.
Vânzări, oferte și clienți
Cum intră lead-urile în CRM?
Automat, din formularele de pe site, din webhook-uri și din integrări, sau manual. Fiecare lead are sursă, status, prioritate și responsabil, iar din lead creezi clientul și oferta dintr-un singur clic.
Cum știu ce lead-uri să urmăresc mai întâi?
Fiecare lead are un scor de la 0 la 100, calculat din șansa estimată, valoare, stadiu, sursă, datele de contact și cât de recent este — iar platforma îți arată de ce are acel scor.
Cum arată ofertele trimise clienților?
Profesionist: PDF cu identitatea vizuală a firmei tale, plus un link online pe care clientul îl deschide de pe orice dispozitiv. Starea ofertei — trimisă, acceptată, expirată — se vede mereu.
Clienții pot accepta ofertele online?
Da. Trimiți clientului linkul ofertei; el o vede, o acceptă și o semnează electronic, iar oferta trece automat în „Acceptat”. Pentru documentele care cer mai mult, poți folosi opțional semnătura calificată prin Namirial, certSIGN sau DigiSign, cu contul firmei la furnizor.
Ce este semnătura electronică calificată și cât costă?
Are aceeași valoare juridică precum semnătura olografă. Este opțională: o activezi cu contul firmei la Namirial, certSIGN sau DigiSign, iar semnăturile se facturează de furnizor. Clientul semnează direct din ofertă, iar documentul semnat rămâne în fișa ofertei.
Știu dacă clientul a deschis oferta?
Da. Vezi dacă și de câte ori a fost deschisă oferta, iar rapoartele îți arată ofertele cele mai vizualizate — util ca să știi când să revii cu un telefon.
Pot face oferte în valută?
Da. Ofertele pot fi în lei sau în valută, la cursul BNR, iar rapoartele folosesc automat valoarea în lei, ca să compari corect.
Pot avea prețuri speciale pentru anumiți clienți?
Da. Prețurile negociate se salvează în fișa clientului și se aplică automat în ofertele pentru acel client.
Pot ține mai multe persoane de contact la un client?
Da, atât la clienți, cât și la parteneri: fiecare persoană cu funcția, emailul și telefonul ei, plus persoana de contact principală.
Pot adăuga informațiile specifice firmei mele?
Da. Câmpurile personalizate se adaugă din setări, fără cunoștințe tehnice, pe clienți, lead-uri și alte liste, și apar inclusiv în exporturi.
Pot urmări obiectivele de vânzări ale echipei?
Da. Stabilești obiective lunare de vânzări și încasări pe agent, iar progresul se vede la zi; fiecare agent își vede propriul progres.
Ce rapoarte am la dispoziție?
Peste 30 de rapoarte, pe secțiuni clare: activitatea zilnică, vânzări, oferte, încasări, marketing, clienți și echipă — cu comparații pe perioade, export CSV, tipărire și trimitere automată pe email.
Pot trimite campanii de email clienților?
Da, cu modulul Campanii Email: campanii și newslettere către segmente de clienți, cu deschideri și click-uri urmărite și dezabonare automată.
Facturare și încasări
Ce documente de facturare pot emite?
Proforme și facturi, cu seriile firmei tale, precum și facturi storno. Din oferta acceptată, comanda și factura se generează fără să reintroduci datele.
Se leagă de programul meu de facturare?
Da. Poți emite facturile direct în catcrm. sau prin SmartBill, Oblio ori FGO, cu datele clientului preluate după CUI.
catcrm. trimite facturile în e-Factura (SPV)?
Nu direct. Transmiterea în e-Factura se face din programul de facturare conectat (SmartBill, Oblio sau FGO), conform setărilor lui.
Pot factura automat clienții cu contract sau abonament?
Da. Facturile recurente se pregătesc automat la intervalul stabilit, iar tu le verifici și le emiți — fără să le reiei de fiecare dată de la zero.
Clienții pot plăti online?
Da, cu cardul, prin NETOPIA, EuPlătesc, PayU, Stripe sau PayPal — după procesatorul pe care îl folosește firma ta. Încasarea se înregistrează pe factură.
Cum urmăresc facturile neîncasate?
Scadențele sunt urmărite automat: facturile restante apar în tabloul de bord, primești memento-uri, iar rapoartele arată facturat vs. încasat și încasările așteptate.
Stocul se actualizează la facturare?
Da. La emiterea facturii, stocul produselor scade automat, iar catalogul îți arată produsele cu stoc scăzut.
Email, calendar și automatizări
Pot folosi emailul firmei din CRM?
Da. Îți conectezi contul de email (IMAP/SMTP sau cont Google), iar mesajele se leagă automat de client după adresa expeditorului. Fiecare coleg trimite de la propria adresă.
Pot trimite emailuri din șabloane?
Da. Folosești șabloane și semnături, iar emailurile pleacă direct din fișa clientului și rămân în istoricul lui.
Pot vorbi cu clienții pe WhatsApp?
Da. Din fișa clientului deschizi direct conversația WhatsApp, inclusiv cu un document, iar contactul rămâne notat în istoric.
Se sincronizează cu Google Calendar sau Outlook?
Da. Activitățile și întâlnirile din CRM apar în calendarul Google sau Outlook al fiecărui utilizator și se actualizează acolo când le modifici.
Ce pot automatiza?
Reguli de tipul „când se întâmplă X, fă Y”: de exemplu, la un lead nou se alocă automat un responsabil, se trimite un email sau se creează o sarcină. Pe lângă reguli, ai memento-uri și rapoarte trimise automat.
Fiecare coleg are propriul tablou de bord?
Da. Tabloul de bord se adaptează rolului: indicatorii zilei, acțiunile urgente și datele de care are nevoie fiecare, cu widget-uri pe care fiecare utilizator le aranjează cum vrea.
Pot gestiona solicitările de suport ale clienților?
Da, cu modulul Ajutor Clienți: tichete cu termene de răspuns (SLA), un formular pe care îl pui pe site, întrebări frecvente și ghiduri, plus evaluarea clientului după rezolvare.
Echipă, roluri și securitate
Pot limita ce vede fiecare coleg?
Da. Rolurile — Administrator, Manager, Finanțe, Suport Tehnic și Agent — stabilesc ce vede și ce poate modifica fiecare; un agent lucrează, de regulă, pe portofoliul propriu.
Cât de sigure sunt conturile?
Conturile pot folosi autentificarea în doi pași, iar modificările importante rămân în jurnalul de audit. Elementele șterse ajung mai întâi într-un coș de unde se pot restaura.
Pot vedea cine a modificat ceva?
Da. Jurnalul de audit păstrează cine, ce și când a modificat, pentru acțiunile importante din platformă.
Ce se întâmplă dacă cineva șterge ceva din greșeală?
Elementul ajunge în coș, de unde se poate restaura, cu istoricul lui.
Ce se întâmplă cu datele când pleacă un coleg?
Îi dezactivezi contul, iar clienții, lead-urile și sarcinile lui se pot atribui altor colegi. Datele și istoricul rămân în platformă.
Gestionează și resursele umane?
Da, cu modulul HR Center: angajați, cereri de concediu, pontaj și rapoarte pentru echipă; salariile sunt vizibile doar rolurilor care au acest drept.
Telefon, Windows și interfață
Funcționează pe telefon?
Da. Interfața se adaptează telefonului, tabletei și calculatorului, direct din browser. Pe telefon și tabletă o poți adăuga pe ecranul principal, ca pe o aplicație, fără magazin de aplicații.
Există aplicație în App Store sau Google Play?
Nu este nevoie de una: pe telefon adaugi platforma pe ecranul principal direct din browser și o deschizi ca pe o aplicație, cu aceleași conturi și date.
Există o aplicație catcrm. pentru Windows?
Da. catcrm. Desktop deschide platforma firmei tale dintr-o pictogramă pe desktop, într-o fereastră proprie, fără browser, cu aceleași conturi și date. Este gratuită și vine cu orice pachet. O descarci din platforma firmei: Profilul meu → Aplicația pentru Windows. Funcționează pe Windows 10 și 11, pe 64 de biți.
Trebuie instalat ceva pe calculatoarele echipei?
Nu. Se lucrează din browser; aplicația pentru Windows este opțională.
În ce limbi este platforma?
Română și engleză. Fiecare utilizator își alege limba, iar documentația este disponibilă în ambele limbi.
Pot personaliza aspectul?
Da. Fiecare utilizator își alege tema — 28 de teme, inclusiv întunecate —, mărimea textului, spațierea și poziția meniului, fără să-i afecteze pe colegi.
Integrări și personalizare
Cu ce se integrează platforma?
Facturare: SmartBill, Oblio, FGO. Plăți online: NETOPIA, EuPlătesc, PayU, Stripe, PayPal. Magazine online: WooCommerce, PrestaShop, Gomag. Calendar: Google Calendar și Outlook. Plus datele firmelor după CUI, emailul (IMAP/SMTP sau cont Google), formulare web, webhook-uri și API.
Se conectează la magazinul meu online?
Da, cu WooCommerce, PrestaShop și Gomag: comenzile se aduc automat în CRM, cu clientul și produsele lor.
Pot prelua formularele de pe site-ul meu?
Da. Formularele de pe site trimit datele direct în CRM, ca lead-uri, prin formulare și webhook-uri, cu potrivirea câmpurilor stabilită de tine.
Există un API?
Da. Dezvoltatorii tăi pot conecta alte aplicații prin API, cu chei de acces și drepturi stabilite de tine pentru fiecare cheie.
Pot cere un modul sau o integrare personalizată?
Da. Funcțiile noi, integrările și configurările personalizate se stabilesc printr-o ofertă separată; pentru organizațiile mari, pachetul ENTERPRISE le include în contract.
Suport și instruire
Ce program și ce timp de răspuns are suportul?
Depind de pachet: catcrm. START — Luni–Vineri, 09:00–17:00, răspuns în maximum 2 zile lucrătoare; catcrm. BUSINESS — Luni–Vineri, 09:00–17:00, răspuns în maximum 1 zi lucrătoare; catcrm. BUSINESS+ — Luni–Vineri, 09:00–17:00, răspuns în maximum 8 ore lucrătoare; catcrm. ENTERPRISE — Program personalizat contractual, sLA personalizat contractual. Zilele lucrătoare sunt de luni până vineri, fără sărbătorile legale din România.
Programul de suport înseamnă că platforma funcționează doar atunci?
Platforma funcționează non-stop (24/7) pe serverul tău. Programul și timpii de răspuns se referă doar la echipa de suport catcrm.
Cum cer ajutor?
Din platformă, cu „Raportează o problemă” (trimite descrierea, pagina și, opțional, o captură de ecran), sau pe email. Răspundem în timpul stabilit pentru pachetul tău.
Ce include instruirea inițială?
Sesiuni online, după pachet (catcrm. START 1 sesiune, catcrm. BUSINESS 2 sesiuni, catcrm. BUSINESS+ 3 sesiuni, catcrm. ENTERPRISE în funcție de proiect): instalarea, configurarea inițială, contul de administrator, un import inițial simplu, prezentarea modulelor și instruirea de bază. Migrările complexe, integrările și configurările personalizate se stabilesc separat.
Există documentație și ajutor în aplicație?
Da. Paginile platformei au ajutor contextual, iar documentația completă este disponibilă în română și engleză.
Personalizările intră în suport?
Nu. Funcțiile noi, integrările sau configurările personalizate se stabilesc separat, printr-o ofertă.
Nu am găsit o întrebare potrivită
Încearcă alt cuvânt sau scrie-ne direct: îți răspundem pe email și, dacă vrei, îți arătăm platforma.
Nu ai găsit răspunsul?
Spune-ne ce te interesează: îți răspundem, îți arătăm platforma și îți trimitem o ofertă potrivită echipei tale.
Vrei să vezi catcrm. pe datele firmei tale?
Îți pregătim o ofertă pentru numărul tău de utilizatori și modulele de care ai nevoie, fără obligații.
Sharp instincts for growing businesses.